Nu are reclame(ADs)



  robohey's posts

Am citit un material despre președintele Macedoniei care, a însoțit un copil de 11 ani, cu sindrom Down la școală, în încercarea de a reduce prejudecățile părinților referitoare la persoanele cu dizabilități.
După părerea mea, gestul președintelui, este un exemplu de omenie, un gest demn de o persoană umană, care apreciază și crede în valoarea tuturor membrilor societății noastre.
"Copiii cu dezvoltare atipică nu trebuie doar să se bucure de drepturile lor, ci și să se simtă egali și bineveniți în lumea care le aparține în mod natural, băncile și curtea școlii”, a declarat președintele.
Copiii cu sindromul Down au aceleaşi drepturi şi trebuie să li se ofere aceleaşi oportunităţi de dezvoltare a potenţialului propriu la fel ca ceilalţi copii.
Sindromul Down este doar o stare şi niciodată nu trebuie confundată această stare cu persoana purtătoare a ei.

Cu intervenţie şi suport timpuriu, copiii cu sindrom Down se dezvoltă, pot avea o viaţă deplină, pot fi cetăţeni responsabili şi membri activi ai comunităţii.
Aceşti copii sunt la fel ca toţi ceilalţi copii. Încurajarea lor cu multă dragoste şi includerea lor în activităţile familiei şi comunităţii, constituie baza dezvoltării lor.

Respect președintelui Stevo Pendarovski!
Articolul complet se găsește aici: www.libertatea.ro/stiri/fetita ...



Astazi te invit sa asculti :" Cele 7 legi ale înțelepciunii "

Filozofii antici care au apărut în antichitatea clasică au fost unii dintre cei mai buni filosofi pe care lumea i-a cunoscut vreodată.
De la Aristotel la Zenon, filozofii și gânditorii din această perioadă au fost atât de avansați față de acea epocă, încât ideile și principiile lor au o valoare imensă și în prezent.

Dacă doriți să vă îmbunătățiți nivelul de gândire, luați aminte la aceste 7 reguli ale înțelepciunii.
Aceste citate te pot ajuta sa-ti schimbi viața.



"Tu ești ceea ce lași în sufletele oamenilor, nicidecum ceea ce spun gurile rele despre tine.
Ești binele pe care îl faci, ești bucuria pe care o dăruiești, ești mângâierile pe care le oferi, ești exemplul bun pe care oamenii îl iau de la tine și îl transmit mai departe. Ești amintirile și învățăturile pe care le lași în urma ta. Ești ceea ce construiești.
Lasă-i pe toți să spună ce vor despre tine și continuă să fii cine ești tu cu adevărat. Doar asta va rămâne în urma ta, nu spusele celor care nu te plac.
Dacă vei fi la fel ca cei răi, vei spori lumea celor răi și cei buni te vor uita. Dacă vei fi bun și vei lăsa ceva frumos în urma ta, nu vei înceta niciodată să exiști, să înveți lumea ceva bun și să fii iubit."
Irina Binder



Traieste-ti viata, nu lasa viata sa te traiasca pe tine!
Experientele trecutului sunt de cele mai multe ori apasatoare. Durerea sau tradarea este ceva prin care trecem cu toții la un moment dat.De aceea, poate fi benefic să faci o analiză a inventarului personal. Întotdeauna există o modalitate de a face loc pentru experiențe noi și mai ales pentru ceea ce are de oferit prezentul. Curăță și golește spațiul minții de tot ceea ce este vechi, la fel cum procedezi și cu casa ta: aduni rufe murdare, haine vechi și cadouri nefolosite. Eliberarea de obiecte inutile sau obiecte sentimentale este un mare pas spre ruperea de trecut.
Iarta si da drumul bolovanului care atarna de sufletul tau.



Despre Intelepciunea evreilor,natiuni intregi au creat de-a lungul timpului legende ..si acest lucru nu este surprinzator,deoarece evreii sunt considerati cei mai intreprinzatori si mai isteti oameni care pot extrage beneficii pentru ei insisi din aproape orice situatie....

Proverbe și zicale există în toate colțurile lumii, dar cele evreiești se deosebesc. Ceea ce merită învățat de la acești oameni este perspicacitatea, simțul umorului și o atitudine ușoară față de viață.

Va invit sa cititi cateva proverbe si sa urmariti un video exceptional de la Doza de Motivatie :

1.Dacă banii pot rezolva o problemă, nu este o problemă – este un cost
Uneori ne facem prea multe griji pentru lucruri care nu merită. Ei bine, ai zgâriat mașina! La urma urmei, este ușor de remediat. Nu este nevoie să vă panicați.

2.Și apa fierbinte se răcește
Un bărbat care încearcă să bea ceai fierbinte arată amuzant. Suflă, sorbește, se frige, flutură mâinile, sare în jurul mesei … Dar va trece o jumătate de oră și ceaiul se va răci. Deci, de ce să vă deranjați când puteți aștepta? Și, desigur, proverbul nu se referă la băutul ceaiului, ci la viață în general.

3.Dumnezeu nu poate fi peste tot în același timp – de aceea a creat mamele
Poporul evreu este renumit pentru atitudinea față de copii. Ei consideră că mamele sunt practic ființe sfinte. La urma urmei, cine o altă persoană mai poate proteja un alt om, toată viața, va avea grijă, va mângâia, va proteja – într-un cuvânt, va iubi până la capăt.

4.Omul este ceea ce este, nu ceea ce a fost
Oricine poate să se împiedice și să comită o greșeală pe care o va regreta toată viața. Și asta nu înseamnă că persoana este rea – înseamnă că doar a greșit. Și o greșeală accidentală poate fi o învățătură pentru tot restul vieții.

5.Mulțumesc, Doamne, că ai luat banii
Evreii înțelepți repetă această zicală atunci când pierd sume mari de bani. Ei cred că au scăpat ușor, deoarece provocarea vieții ar putea fi mult mai serioasă. Finanțele vor veni și vor dispărea, dar viața și sănătatea sunt neprețuite. Înseamnă că ar trebui să ne bucurăm că totul este în regulă cu tine și cu cei dragi și să nu ne plângem de banii care au plecat.

6.Un cuvânt bun nu costă bani
Uneori este nevoie de foarte puțin pentru a face pe cineva fericit. Un singur cuvânt poate inspira literalmente. Principalul lucru este că ar trebui spus din inimă.

youtu.be/vZNsOBaNYQM



Rautatea incepe acolo unde se sfarseste omenia! Nu uita niciodata sa fi om!



Copyright © 2024 Heyadoo Rights Reserved | Webmaster: VortexInfo